marți, 13 mai 2014

Naivitate



Ai mușcat din mine cu dinții tăi ascuțiți pe alte suflete, cu gingiile tale vineții care nu-și pot reprima pofta, 
cu mintea ta înghesuită în frustrările ce-ți macină sufletul. 
Suflet care nu vede lumina pentru că-i ocupat cu mestecatul naivității mele.
Am rămas cu o gaură, acum vezi în intimitatea celulelor care sângerează încă și nu știu cu ce să o acopăr.
Și nu, nu de rușinea goliciunii, nici de teama revelării inimii ce-și coase rana. Nu! Vreau doar să îți arăt că dincolo de bucata de carne ce-ți atârnă grotesc pe buze, nu ai nimic din mine.
Știu! Pământ voi pune, iarbă, pomi și ploaie. Apoi mă voi bandaja în soare.
Am să las iarba să mă îmbrace și copacii să prindă rădăcini în tesutul rănit, să-l întregească.
Și-am să fiu mai întreagă ca niciodată, ba chiar mai mult.
Mai multul am să ți-l dăruiesc, poetule, ca să ai cu ce te hrăni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu